Turism

 

Patrimoniul turistic al judeţului Brăila cuprinde: elemente de ordin istoric, etnografic şi folcloric, Casa memorială Panait Istrati, Muzeele din oraşele Brăila şi Ianca, Galeriile de Artă, Sala “Pro Arte”, Ansamblul Centrului Istoric Brăila, Casa memoriala “Petre Ştefănescu Goangă”.

Principalele zone turistice sunt: Staţiunea Lacu Sărat, Insula Mică a Brăilei, Blasova, Viişoara;

 

Ruinele vechii cetăți a Brăilei a fost atestată documentar din 1368. Cetatea a fost construită datorită accesului la Dunăre, în portul căreia se importau mărfuri diverse. Centrul istoric al Municipiului Brăila păstrează și în prezent urmele acestei cetăți și tunelurile subterane folosite de turci.

 

Gara Fluvială din Municipiul Brăila reprezintă unul dintre cele mai atractive şi cunoscute simboluri ale oraşului. Gara Fluvială din Brăila işi are sediul într-o cladire impunatoare construită de Anghel Saligny, unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi din Europa şi reprezintă un monument istoric insemnat.

 

 

 

Pe raza comunei Chiscani din județul Brăila există un lac cu apă sărată în jurul căruia s-a format o adevărată stațiune în timp. Stațiunea Lacu Sărat se află în vecinătatea orașului Brăila și există o linie de tramvai care face legătura între oraș și stațiune. Aici pot fi făcute tratamente balneare pentru tratarea afecțiunilor precum reumatismul sau artrita.  În apropierea stațiunii este așezată și o mănăstire care poartă același nume.

 

Castelul de Apă este unul dintre cele mai importante simboluri ale orașului Brăila, fiind o clădire care a fost numită monument istoric. Castelul a fost construit în 1912 de către arhitectul Elie Radu, care a reușit o performanță pentru acea perioadă: aceea de a alimenta cu apă jumătate din populația orașului.

 

 

Piața Traian din municipiul Brăila adăpostește un alt monument istoric din județ, un orologiu vechi de mai bine de 100 de ani. Orologiul, construit în anul 1909 de P. Naum Petru, este considerat un simbol al vechiului oraș și acesta încă funcționează la secundă. Se spune că în timpul primului război mondial trupele sovietice voiau să dărâme orologiul, însă în final au atârnat doar în vârful acestuia simbolul comunist secera și ciocanul.

 

Insula Mică a Brăilei este asemuită Deltei Dunării și este unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din țara noastră. Este un parc imens, vizitat de turiștii care se pot plimba cu barca cu vâsle sau șalupa pe apă, printre vegetația care oferă un peisaj de neuitat și printre speciile de păsări protejate de lege care se află aici (printre care și acvila codalb, una dintre cele mai mari păsări zburătoare).